15 Jul Stadionul Republican: Petiție cu peste 1.000 de semnături pentru referendum
Mai mulți reprezentanți ai societății civile cer să fie organizat un referendum referitor la „soarta” Stadionului Republican.
Activiștii au lansat o petiție prin care menționează că legea care prevede transferarea Stadionului către Ambasada SUA la Chișinău a fost „adoptată fără respectarea principiilor de transparență și fără discutarea soluțiilor posibile cu societatea civilă.
De asemenea, societatea civilă cere organizarea unui referendum consultativ pentru identificarea celei mai bune idei de revitalizare a acestuia, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.
„Cerem să se aducă la cunoștința societății toate condițiile afacerii de înstrăinare și vindere a terenului unde se afla Stadionul Republican, afacere care a fost pregătită și în mare parte realizată de către guvernarea precedentă în perioada „Statului capturat”, să fie publicate documentele normative și acordurile în baza cărora a fost adoptată această decizie, să fie date publicității istoria luării acestei decizii cu indicarea numelor și funcțiilor persoanelor care au fost responsabile de luarea acestei decizii”, se spune în petiție.
De asemenea, semnatarii cer să fie examinată întrebarea privind punerea în răspundere personală a fiecărei persoane care a fost responsabilă de această decizie și să se propună o alternativă pentru viitoarea ambasadă a SUA cu luarea în considerare a dezvoltării armonioase a orașului Chișinău, fără a se prejudicia caracterul original al orașului și a obiectelor de patrimoniu istorico-cultural din fondul Republicii Moldova.
Totodată, se cere anularea deciziei de alocare și vindere a terenului pe care se află Stadionul Eepublican către ambasada SUA.
Urmare a referendumului, activiștii cer ca proiectul ales de cetățeni să fie implementat într-un an-doi. „În cazul în care este imposibil a se amplasa stadionul în acel loc, vă rugăm să informați cetățenii Republicii Moldova când și unde va fi construit noul Stadion Republican și să înceapă lucrul activ în această direcție, respectând transparența maximă”, se mai spune în petiție.
Acum un an, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se va desființa Stadionul Republican din municipiul Chişinău, str. Tighina 12, proprietate publică a statului, cu suprafaţa de 5,1814 ha și pe locul lui se va construi Ambasada SUA.