forum_stadium_rom

20 Jul Celebritățile care au semnat petiția privind soarta Stadionului Republican

Petiția de pe Forum.md, privind soarta stadionului Republican, a fost semnată de mai multe celebrități.

La 19 iulie, pe Internet a apărut o petiție în adresa guvernului Republicii Moldova, unde se cere renunțarea la decizia de oferi dreptul Ambasadei SUA de a-și construi ambasada pe cele cinci hectare de teren din centrul Chișinăului, unde se află Stadionul Republican.

În câteva ore, petiția a adunat aproape 1000 de semnături ale chișinăuienilor. Majoritatea dintre ei, consideră că în așa mod, orașul va fi lipsit de spațiul cu perspectivă publică și că astfel de decizii nu pot fi luate fără a lua în considerare opinia cetățenilor. Mulți solicită organizarea unui referendum, raportează newsmaker.md.

Petiția Soarta stadionului, decizia poporului a fost publicată pe site-ul Forum.md, deținut de compania Simpals. Aceasta este adresată Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, precum și Ambasadei SUA la Chișinău.

Petiția afirmă că cetățenii au așteptat ca stadionul să fie restaurat „însă guvernul a luat o altă hotărâre: să distrugă rămășițele și să transmită teritoriul pentru a fi construită pe acesta clădirea unei ambasade “. Semnatarii sunt categoric împotriva unei astfel de decizii.

„Am planificat să publicăm petiția cu o lună în urmă, dar în legătură cu anularea alegerilor nu a vrut să se ne înecăm în zgomotul informațional”, a declarat fondatorul NM al companiei Simpals – Dmitrii Voloșin, cunoscut și ca un promotor sportiv activ. El nu a evoluat probabilitatea șansei că petiția va schimba decizia guvernului.

„Mă bazez pe faptul că nu îmi va fi rușine în fața copiilor din cauza că am avut ocazia să fac ceva, dar am tăcut și m-am temut“, a declarat Voloșin.

Potrivit semnatarului petiției, producătorului Artur Suhin, orășenii au așteptat aproape zece ani un răspuns la întrebarea „ce se va întâmpla cu infrastructura sportivă a Republicii”, dar nu au primit nici un răspuns:

„Nu ne explică nimeni, de ce a fost luată această decizie, ce vom primi în schimb și ce dividendele va primi țara în urma acestei înțelegeri. Eu am așteptat să aud măcar că din profitul primit se va construi un alt stadion non-profit undeva la marginea orașului, dar nu a fost să fie.” 

Suhin este sigur că, fără un dialog normal cu cetățenii, chiar și problema dezvoltării sportului riscă să ajungă în dezbaterile politice. De fapt, este important “ce va rămâne în urma noastră”.

Artur Suhin a remarcat faptul că stadionul Republican chiar nu coincide cu cerințele actuale ale stadioanelor. După opinia sa, acolo trebuie de amenajat un parc public.

Semnatarul petiției, doctorul în istorie Mark Tcaciuc, a scris pe pagina sa de Facebook că „stadionul este spațiul nostru public, iar soarta lui trebuie să fie decisă de orășeni“. Tcaciuc a cerut organizarea unui referendum pe această temă.

Petiția a fost susținută și de președintele Igor Dodon. El a promis într-un comentariu pe pagina de Facebook a lui Voloșin: „Voi împiedica proiectul de lege, dacă parlamentul îl va accepta și îl va trimite la promulgare”.

Ambasada SUA nu a putut comenta cu promptitudine această inițiativă și nu a răspuns încă la cererea Newsmaker.

Potrivit canal3.md, nici liderii PAS și PLDM, Maia Sandu și Viorel Cibotaru nu văd cu ochi buni construcția ambasadei SUA pe teritoriul fostului Stadion Republican. Cei doi au declarat că decizia trebuia supusă consultărilor cu societatea civilă şi speră că reprezentanţii misiunii diplomatice vor renunţa, totuşi, la acest lot.

“Era corect dacă existau consultări cu locuitorii municipiului Chișinău, dar sperăm că Ambasada va ține cont de interesele cetățenilor și ceea ce se va construi acolo se va încadra în spațiul arhitectural din această zonă”, a spus liderul PAS, Maia Sandu.

“Cred că oamenii au nevoie acum de alte decizii și alt gen de activitate”, a declarat liderul PLDM, Viorel Cibotaru.

Jurnaliştii au încercat să afle şi părerea lui Andrei Năstase, însă liderul PPDA a refuzat să vorbească.

Petiția poate fi semnată accesând linkul: https://forum.md/ro/petitions/385