cornel-dudnic-foto-facebook-840x420

20 Jul Deputat: Să vindem Stadionul Republican și să construim un alt stadion

În timpul dezbaterilor de astăzi în Palament cu privire la vânzarea Stadionului Republican Guvernului SUA, democratul Corneliu Dudnic a venit cu o idee pentru folosirea banilor. Acesta a cerut ca din acești bani să fie construit un nou stadion.

„Eu pot să împart disperările colegilor care au fost vociferate în plenul Parlamentului, cel puțin pe mine mă leagă de acest stadion 10 ani de viață. Fiind membru a echipei de judo, care se antrena și petrecea competițiile pe stadion și eu am ce-mi aminti și spune pe această temă. Procesul de vânzare și lichidare a stadionului nu a început azi sau ieri, dar în 2017 când la conducere erau cei care azi critică acest proiect. Eu sunt gata să votez pentru acest proiect cu o singură condiție. Azi se vorbea despre faptul că acești bani se vor acumula în bugetul de stat. Eu am o propunere pentru pentru parlamentarii care vor să susțină comunitatea sportivă, haideți să facem un cont special unde vor fi transferați banii, iar din acești bani să să fie construit un alt stadion”, a declarat deputatul, transmite Ştiri.md cu referire la Unimedia.

Parlamentul a votat proiectul de lege prin care se desființează Stadionul Republican, iar terenul acestuia va fi transmis în gestiunea Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova, pentru construirea unui nou sediu. Ce-i drept proiectul a fost propus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței, fiind prezentat de Secretarul de Stat al Ministerului Economiei, Vitalie Iurco.

 

unimedia.info